Interviu – “CARIERA DE SUCCES ÎN IT”

La cei 24 de ani, Marcelina Uncu are 5 ani de experiență în domeniul IT, conduce proiectul ColorCase și poate spune, din toată inima, că are o carieră de succes. Aflînd istoria sa, care te inspiră și te motiveză în dezvoltarea unei cariere de succes în IT, am invitat-o pe Marcelina să ne vorbească despre momentele principale din parcursul activității sale profesionale. Te invit să savurezi 100 % din informațiile acestui interviu. Cu siguranță, vei găsi acea semință de motivație care te va avansa în activitatea profesională.

12119209_1020517761302590_1702207025_o

  1. Cum decurge o zi obișnuită din viața ta?

Acum încep un regim normal, pentru că pînă nu demult ziua mea începea pe la orele 13-14. Deschid calculatorul, verific e-mailul, reţelele de socializare, apelurile pierdute; după care iau masa şi merg la serviciu. Seara, după muncă merg să fac livrările de huse care le am preconizate, apoi ne întîlnim cu soţul meu şi mergem să luăm masa. La moment ne bucurăm foarte mult de serile noastre împreună, lăsînd la o parte calculatoarele şi toate gadgeturile (după o perioada îndelungată în care nu ne puteam despărţi de calculatoare pînă la orele 5-6 dimineaţa). În transport îmi place să citesc, pentru că altfel nu găsesc timp pentru asta, iubesc cărţile de dezvoltare şi psihologie de diferiţi autori.

  1. Care sînt cele 3 motive principale pentru care ai ales Cariera în domeniul Tehnologiilor Informaționale?

Primul şi cred că cel mai important motiv a fost şi este plăcerea care o primesc lucrînd în acest domeniu. În şcoală, cele mai interesante ore pentru mine au fost cele de informatică (şi mi-am ales acest obiect la Bacalaureat). Îmi aduc aminte şi acuma cît de interesante erau pentru mine “Jocurile” Cangurul şi Furnica care, de fapt nu erau chiar atît de uşoare, dar erau foarte interesante. Am ştiut că acest domeniu o să-mi ofere mereu cele mai multe oportunităţi şi o să mă provoace mai mult decît oricare alte domenii.

Al doilea motiv este că domeniul IT este unul de perspectivă, căci tot ce ne înconjoară e digitalizat, iar cel mai important (în special la noi în Moldova), în acest domeniu se ofer salarii decente, în acest domeniu pot reuşi doar cei care muncesc mult şi învaţă foarte mult.

În acest domeniu, atunci cînd vrei să te angajezi nu se decide după diplomă sau rudele pe care le ai, dar contează doar cunoştinţele, responsabilitatea şi aspiraţiile pe care le deţii.

Şi 3, dacă să le luăm după importanţă, căci cu siguranţă am avut mai mult de 3 motive, a fost oamenii pe care pot să-i întîlnesc, pentru că oamenii din acest domeniu sunt deosebiţi, foarte deştepţi, foarte interesanţi, şi foarte muncitori, iar datorită IT-ului mi-am întîlnit sufletul meu pereche. Cel mai interesant şi mai pozitiv este faptul că majoritatea oamenilor care lucrează în IT nu vor să plece din R.Moldova.

12164544_1020517757969257_1994884731_o

  1. Multă lume știe că, pe lîngă programare mai ai un Hobby frumos pe nume ColorCase. Cum reușești să îmbini muca în IT cu cea de creație?

În primul rînd, cel mai mult mă ajută susţinerea scumpului şi iubitului meu soţ, pentru că oricînd de obosită nu aş fi, el mereu îmi spune “tu eşti foarte puternică şi îţi place ceia ce faci şi sunt sigur că o să reuşeşti”. Iar pentru că el nu este omul care mereu să împrăştie cu laude, atunci cînd o face înseamnă că se merită 100%, şi asta îmi dă forţele necesare să continui. Şi încă un lucru important este că, mie îmi place să fac aceste huse, ele îmi fac ziua mai colorată şi sunt mereu bucuroasă să văd zîmbetul fiecărui omuleţ pe care-l întîlnesc atunci cînd face o comandă.

Simt că aceste huse aduc multă fericire şi culoare în vieţile oamenilor, iar cei care ajung în gaşca ColorCase îmi devin prieteni.

Pe lîngă toate astea, sunt o perfecţionistă, şi atunci cînd vine vorba de cărţi şi lucruri personale eu vreau ca ele mereu să fie în stare ideală, iar cînd păstrarea lor mai aduce şi culoare atunci eu sunt cea mai fericită, şi sunt sigură că aşa este şi la toţi cei care au deja măcar o husă ColorCase.

Cred că posibilitatea de a face în viaţă 2 lucruri care îţi aduc atîta bucurie şi mulţumire este o binecuvîntare.

  1. Ce recomandări ai pentru persoanele care sînt la începutul carierei în IT?

Înainte de toate, le spun felicitări şi bravo că au ales acest domeniu nu atît de uşor, şi le recomand să nu se bazeze doar pe ceia ce li se predă în şcolile şi universităţile noastre dar, să studieze mult, dar foarte mult, individual, dacă vor să reuşească cu adevărat.

Iar cel mai bun sfat, care l-am primit, este să dai 100% în tot ceia ce faci, şi nu doar în domeniul IT, dar în general, în viaţă, în familie, în dragoste, în orice, şi atunci vei primi înapoi, cu siguranţă, 100% sau chiar mai mult.

Sursa: Recruiter’s Club

It's only fair to share...Share on FacebookPin on PinterestTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn